oare ce?

desen de copil= petale de stele

pas in zapada=zbor de inger

imbratisare=binecuvantare

mama=lumina

tata=echilibru

bunica=unicitate

bunic=pipa de povesti

unchi=daruire

voi=ati fost

noi=am fost

tu=ai fost

el=a fost

ea=a fost

copil=este, va fi

desen in creta=zambet

muzica=culoare

aripi de fluture=balet

salcie=lacrimi divine

plop=speranta

ocean=pescarus ascet

scoica=nisip cu iubire

sfarsitul=inceput

ar fi lumina....

singuratatea... cine si de ce a inventat-o? suntem atat de prosti pentru ca ne ratacim minutele iar apoi cand simti si afli ca mai ai putin si clepsidra se face vid stii ca ai doar o secunda pe care trebuie sa o pictezi magnific... si singuratatea... ce cauta ea? oare de ce e atat de greu sa spui "te iubesc!", sa ierti, sa accepti ca nu suntem perfecti... oare nu te-ai saturat sa fii singur in doi, singur in multime, singur in marea de amici, singur cu tine...? oare de ce vrei sa ai mii de numere de telefon ca si cand ai fi stapanul universului? un singur numar dar sa stii ca dincolo de fir se afla cineva care te cearta cand calci pe langa si care te alinta cand esti trista si cu care sa mergi de Craciun sa vorbesti cu Mosul cu ninsoarea pe umeri... cineva care sa iti pregateasca cafeaua fara zahar sau ceaiul cu aroma de vis... cineva pe care sa il alinti, sa ii citesti povesti cand vrea sa fie copil, sa ii asezi patura pe umeri cand e racit, sa il bombardezi cu bulgari de zapada, sa dansezi cu el in ploaie.... cineva care sa fie acolo si tu sa stii... hm... cineva pentru care sa merite sa lupti chiar si cu chimioterapia, viitorul incert... cineva care sa nu ceara un corp perfect... sau pentru care perfectiunea sa fie un trup cu cicatrici... un trup incert.... suntem oameni, avem trupuri nesigure dar avem ceva unic.... sufletul... speranta... suntem stelele si luna, copii, femei si barbati, batrani, adolescenti... suntem ploaie, iarba, culoare.... suntem toate acestea la un loc... suntem fiecare continent in parte... suntem credinta in celalalt.... oare ce ne costa sa fim pasnici?... singuratatea are gust amar.... nu toti avem o copilarie fericita, unii sunt mame sau tati pentru proprii lor parinti, pentru fratii lor, unii sunt soldati, unii sunt .... sunt maturizati fortat.... dar in esenta sunt niste copii care au nevoie de protectie la randul lor... poate le e greu sa manifeste paleta de sentimente insa.... sa nu uitam ca sunt oameni cu suflet.... nu ar mai fi puscarii daca am stii sa iubim... nu ar mai fi scoli de corectie daca am sti sa daruim iubire... nu ar fi razboaie daca am sti sa privim cerul in totalitate.... nu ar fi nimic din ceea ce este semnat: Suferinta.... hm.... povesti... copilarii.... si daca nu ar fi adevarate de ce ar exista povestile, de ce le-am cauta cand suntem mici.... cand inca mai credem in Mos Craciun, Mos Nicolae, Iepurila... Zana Maseluta... si alte suflete de poveste.... de ce? In psihologia sociala este cunoscut faptul ca nu ne putem insela colectiv.... este unul din rationamentele care ne determina sa aplicam conformismul.... deci... povestile sunt reale.... si ne fac bine.... ne fac foarte bine... ne curata de noroi....

Ai vrea sa nu mai fie singuratate.... ai vrea sa fie lumina.... e atat de scurt totul... putina iubire si... casa ar fi lumina....

cea mai frumoasa femeie

maine voi fi cea mai frumoasa femeie, mai frumoasa ca niciodata...

"vei fi plictisitor de frumoasa.... mai lasa un ceva acolo.... si el sa se joace de-a reasezarea.... mai lasa o nuanta intrata un pic in contrast cu tine ca si acum cand te-am zarit cu parul rosu de visina putreda... desi ieri cand te-am lasat in pragul lunii erai bruneta cu misterul printre suvite.... acum esti un contrast..."

maine voi fi mai frumoasa ca mai frumoasa din trecut...

"nu te voi privi! mie imi placi asa... asa cum esti.... chiar si cu parul de visina... dar nu vreau mai mult.... ar fi prea mult... te-ai pierde printre copii incerte si nu te as gasi si vreau si trebuie sa te gasesc... esti marinarul meu cu care ma bat pe ocean si pe care il sarut o data cu tarmul.... tu esti tarmul meu... nu am nevoie de un alt tu.... ramai aici.... ia loc... o ceasca de cafea fara zahar? ... un ceai?... un sarut?"

maine voi fi frumoasa, imbracata in sarutul tau... un sarut

culoarea ploii

am uitat!

culoarea ploii este insasi iubirea, soarele pe chipul buimac dintr-o dimineata noua... culoarea ploiii este libertatea zambetului... lasati umbrelele si dansati cu viata si simtiti cum ea curge cotidiniamente si cum in fiecare clipa rauri si rauri de culori ne imbraca pe noi oamenii... culoarea ploii este sinceritatea... si ce greu e sa ti-o asumi! si ce frumoasa este! este cea mai frumoasa femeie!!! unica si fantastica femeie! culoarea ploii este inocenta, acuarela unicat destinata puiului de om... culoarea ploii este este mirosul Craciunului breton care de fapt este Craciunul universal... culoarea ploii este pur si simplu: FERICIREA!

credeati ca am disparut? fila de jurnal matinal...

nuuuu!!!!

sunt aici... exist, ma aflu si ma pregatesc de primul examen... hapciu! :) la psihologie sociala...

e inca fantastic... azi sunt fericita... uite asa... nu stiu de ce? poate pentru ca mi-am dezlegat sufletul iar acum am inceput noiembrie cu ploaie... si am dansat printre picaturi si am vorbit cu mine... si am descoperit tot felul de lucruri interesante... stiti? deja au aparut aranjamentele si bradutii de Craciun... VINE CRACIUNUL!!!! ma gandeam cat de repede s-a dus anul asta si cate , dar cate SCHIMBARI!!!! Doamne! Nu imi vine sa cred.... si sunt fericita... uau! fac Craciunul in orasul sufletului meu... uau! :) nu imi revin inca... da... mai am vreo 3 examene in afara de cel de joia asta... dar, eu ca un copil metamorfozat si totusi acelasi, destept si frumos o sa iau examenele si o sa fie totul bine!!!! :) saptamana trecuta a fost saptamana liceului... LA MULTI ANI COLEGIUL NATIONAL VASILE ALECSANDRI VECHI SI NOU SI VIITOR!!! e genial.... yupyyyy!!!! bine... sa vad daca am noutati... fiecare zi e o noutate... inclusiv cea conform careia fac 2 ore de dans zilnic si 5 ore de dans martea si ca ce plictisitoare ar fi viata daca nu am avea si greutati! :) dar fluturii mereu danseaza cu aerul si ce greu este aerul asta! si ce puternici sunt oamenii ca il respira!

revin cat de curand, sper.. cu vesti geniale...

semneaza

fosta si eterna cnv-ista... un strunf de G...;) :)

val de scoica

Ai luat marioneta , i-ai dat viata... i-ai dat intregul suflet... ai desenat povesti nenumarate si apoi ai lasat-o sa cada... si a cazut... si s-a spart... ici colo o mana, o idee, un iris, o aripa... s-a terminat... privesti si nu realizezi.. faci doi pasi.. intorci capul... faramele zambesc.. e bine... e atat de bine incat maine marioneta va dansa.... nu e nimic... pasesti inca o data printre valuri de scoici macinate de dublusuflet... s-a terminat.... incet-incet ochii se fac copaci si vine toamna si le smulge inimile si ramane.. vid... s-a terminat si cauti neincetat sa repari ramasitele... va rog.. veniti la loc... va rog, va rog!!!!!!!! iti tai bratele, coatele, sanii, gatul si ajungi in carotida si inoti in ocean si .... si nu e nimic... maine va fi ca si ieri.... stanca iti transpune tacerea pe aripile pescarusilor... ce departe e totul... vine Craciunul... suflet natang de copil in coma... s-a terminat.... timpanile s-au impietrit... daca mai vrei sa ajungi la ea, prinde o dalta si loveste... poate se va trezi... se face praf si danseaza... maine va fi bine.... s-a terminat....

gand lipsit de eleganta scriitoriceasca

ieri am fost la saint malo undeva pe bratul atlanticului... daca nu gresesc.. si ma gandeam la multe lucruri... unul din ele era acela ca pana ieri oceanul atlantic era un nume pe o harta muta sau fizica... acum e un sunet magic al unei ape pline de mister... pescarusii... si un alt pescarus pe o stanca privind in departare ca un ascet.... si o stanca pierduta in larg parca dialogand cu tarmul pe care se plimba turistii... pictorii..muzicienii..copii.... ca si noi oamenii care suntem atat de departe si totusi atat de aproape.. ca si omul cu viata ... pe care crede ca nu o poate atinge insa o atinge in fiecare secunda ca doar de aia se trezeste dimineata... ma gandeam cati pasi facem de cand ne nastem... la cate trebuie sa renuntam... si la cate primim desi suntem niste copii mereu neascultatori.... sunt fericita pentru ca ma aflu aici.. eram fericita pt ca am vazut casutele la care mereu am visat... mici din piatra cu poteci din piatra de rau.. si flori in glastra si flori in gradina si un leagan legat de un copac eu as fi vrut sa fi fost plop si iedera rosie... si lumina apusului... si pacea inserarii... si copii care erau ascunsi in geci si batranii care se plimbau impreuna sporovaind ca doi adolescenti... da... ma gandeam la multe... a fost o saptamana tampita... cu multe umbre si lumini... insa poate asta doar pentru ca inca nu mam maturizat si pentru ca pana ieri nu imi amintisem cat de scurt e totul si ca ceea ce este cu adevart important primim... restul este alint uman....

radea laura de mine ca la un moment dat ii ziceam: uau! a venit toamne! uite copacii care nu mai au frunze!..; da... eu vazusem dupa ce toata lumea realizase ca era toamna... un contra timp cu timpul...nu mai cred in timp.... nu e real... o mare minciuna... cu cat citesc mai multa psihologie cu atat stiu ca timpul e minciuna ca o lege data si nerespectata... copii adulti si parintii imaturi... un subiect in psihologie in care trebuie sa aprofundam... traumatisme psihice determinate de abuzuri emotionale .. mi-e atat de sila de ceea ce numim timp, varsta... minciuni de proasta calitate...gratie lor insa...avem ce studia la psihologie... din plin!!! nici nu inteleg ce ne costa pe noi oamenii sa fim pasnici... nici nu inteleg de ce vrem sa fim mari, adulti cand de fapt atunci facem numai tampenii... macar copii nu fac bombe atomice.. si altele de genu... iar daca le fac este pentru ca aceasta este educatia societatii... eu una vreau sa ii invat cat de frumoasa este lumina... si oceanul... ador oceanul.... vreau sa invat sa inot in ocean.. eu si infinitul si ascetul pescarus...

un gand determinat de ocean...

---

de ce..

de ce nu e timpul asta mai lung?????????????????poate pentru ca e soarele prea aproape de noi si astfel exista sufletul... iar restul,picaturi de tacere... ceata de Epigoni Luciferici... praf de vise...

Le corps est un vetement, au fond de lui respire le secret enfermé... donc on ne doit jamais dire que les enfants qui souffrent des handicaps mentaux profonds ne sont pas sensibles... on ne doit jamais poser en place de leur prénom celui de la maladie... à l'hopital Lara s'appelle Lara et pas de tout syndrome de Rett, avec anomalies du gène MECP2 sur le chromosome X... si on veut vraiment travailler dans l'hopital on doit bien comprendre le fait que chacun des patients a un esprit, un coeur...meme si c'est difficile on doit essayer... c'est la vraie beauté du travail à l'hopital....